inspirație

Tipa din poză e Angela Marinescu.

Angela Marinescu mă inspiră constant. deși povestea ei de viață este una tragică, pierzând totul, având tot felul de boli, își transpune durerea în artă, în poezii subtil de agresive. proza ei poetică mă face să mă meditez, să mă gândesc în adâncimea vieții, în adâncimea lucrurilor nesemnificative pe care noi, oamenii, le numim probleme.

Ea este mama poeziei mele.

”Când ai devenit neputincios, ai atins perfecțiunea”

Blues

de Angela Marinescu

Am ajuns, ca și în prima tinerețe, să fiu singură, să nu mai am forță

decât pentru a contraria, pentru a incita spiritul primitiv și

virilitatea greoaie, să renunț la viața socială, să mă cert

cu prietenii care, de fapt, nu îmi erau prieteni.

am ajuns să fiu eu însumi.

dar după un drum perfect închis la culoare și totuși roșu

ca sângele,

am pus în paranteză iubirea pentru a-mi atârna de piept eșecul.

căci eșec este; să nu mai simt cuvintele chiar atunci când se

aruncă precum niște spermatozoizi, peste hârtia pasivă și rece,

să mă plictisească versul parșiv care imploră, de fapt, înțelegerea

noastră comună, să nu mă mai pot schimba decât în fața ta

orizontului tăiat de-ntuneric.

să fiu singură, ca un braț cu bisturiul în mână; în fața morții.